P.Cory
Administrator emerit
 Din: Lugoj/Arad
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 756
|
|
ÃŽntre ortodocşi şi catolici, la nivel de preoţime, mocneşte de ani buni un conflict
Lupta pentru biserici
ÃŽn ultimii 50 de ani România a trecut prin două evenimente majore din punctul de vedere al legislaţiei referitoare la bunurile imobile. De fiecare dată, cei mai mulţi au avut de suferit. ÃŽntâiul a avut loc imediat după al doilea război mondial în anii în care comunismul făcea primii paşi, paşi care s-au dovedit apoi adevăraţi bocanci pe sufletele şi inimile a mii şi mii de oameni. A fost momentul în care nedreptul Stat a considerat că trebuie să confişte totul, să ia ceea ce oamenii au strâns cu greu. Unii s-au resemnat, alţii au plecat în pribegie, alţii s-au revoltat şi au ajuns în închisori. Statul a trecut însă pentru nemulţumirile „supuşilorâ€Â? săi şi a făcut o altă greşeală. ÃŽn locul celor care locuiseră până nu demult în casele confiscate, au fost mutaţi potentaţii epocii, „aplaudaciiâ€Â? de profesie care la fiecare eveniment major al nomenclaturii preamăreau conducerea vremii.
A venit însă Revoluţia, iar în minţile foştilor proprietari încolţea speranţa că vor reprimi ceea ce li se confiscase. A fost însă şi momentul în care împroprietăriţii comunismului au simţit că vor pierde ceea ce le căzuse din neant. Statul a intervenit încă o dată şi în loc să facă dreptate, a permis celor care ocupau imobilele (abuziv sau legal, depinde doar din punctul din care priveai) să le cumpere. Nu toţi au înţeles însă şansa îmbogăţirii oferite de Stat şi nu au achiziţionat (la preţuri mai mult decât modice) casele şi apartamentele oferite cu câteva decenii în urmă. Acum, obligat de foruri europene, de lege şi bunul simţ, Statul încearcă să repare ce a stricat, sub un alt regim, în urmă cu 50 de ani. Este momentul în care se va produce o (poate) ultimă nedreptate. Există oameni care vor fi nevoiţi să plece, să lase în urmă singura brumă de avere pe care o au şi să încerce imposibilul. Adică să o ia de la capăt.
Trecând peste dimensiunea socială a problemei cauzate de retrocedarea bunurilor confiscate, nu putem să nu remarcăm că acelaşi Stat face eforturi deosebite pentru a repara ceea singur a stricat în anii ’40 – ’50. Nu însă pentru toţi foştii proprietari, pentru că printre cei cărora le-au fost confiscate averile se află şi Biserica Greco-catolică. ÃŽn 1948, Statul român comunist a interzis funcţionarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-catolice, şi i-a confiscat toate bunurile, în care intrau peste 2030 de biserici. Căderea regimului comunist trebuia să fie momentul de revenire, clipa reparatorie. Nu a fost însă aşa, iar speranţele preoţilor greco-catolici au început treptat – treptat să se năruiască. ÃŽn 15 ani de democraţie, timp în care legislaţia s-a schimbat de mai multe ori, Biserica Greco-catolică nu a reuşit să recupereze – şi asta mai mult de imagine şi de gura Europei – decât o parte relativ mică din lăcaşurile de cult confiscate. Este vorba de puţin peste 130.
Calvarul bisericii a început 1948, o dată cu promulgarea decretului 358 care prevedea confiscarea tuturor bunurilor care aparţineau greco-catolicilor. Au intrat aici terenuri, imobile, inclusiv lăcaşurile de cult. „Biserica Greco-catolică a fost interzisă de către conducerea comunistă în 1948, şi toate proprietăţile aparţinând catolicilor de rit răsăritean au fost confiscate de către stat şi date conducerii ortodoxe române. S-a dorit desfiinţarea noastră ca religieâ€Â?, explică Coriolan Ciprian Mureşan, vicar judecătoresc al Episcopiei Greco-catolice de Lugoj. Acesta continuă povestea adăugând că nici după Revoluţie nu a existat posibilitatea legală de recuperare a lăcaşurilor de cult. Dacă bunurile mobile şi imobile au putut fi reprimite, de bună voie sau în baza unor procese civile, în ceea ce priveşte bisericile şi bunurile bisericeşti nu a existat o legislaţie clară.
Prima lege dată după momentul ’89 a fost decretul 126 din 1990, un act considerat a fi drept neconstituţional. De ce, este explicat într-un memorandum remis în urmă cu trei de ani de capii bisericii greco-catolice unor personalităţi politice şi autorităţilor centrale. „Bubaâ€Â? este articolul 3 al decretului care menţionează că „situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuriâ€Â?. „În felul acesta Statul român se spală pe mâini de problemă. De-a lungul anilor, cele două culte s-au întâlnit de opt ori. Niciodată nu s-au înţeles.â€Â?
A urmat aproape un deceniu în care între cele două culte şi Statul român nu a intervenit nimic. Doar micile (sau marile, depinde de punctul din care erau privite) conflicte din diferitele localităţi ale ţării au mai amintit şi au mai adus în discuţia mass-media diferendul. Totul a părut că se rezolvă în 2004, o dată cu promulgarea unei ordonanţe a guvernului care modifica decretul din 1990. Despre acesta, însă, precum şi despre situaţia de la Arad (inclusiv punctul de vedere al Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului), unde greco-catolicii se luptă se recupereze câteva zeci de biserici, vom reveni într-unul din numerele viitoare ale cotidianului.
C. G.
|
|
