Octavian Mihaescu
Membru Senior
 Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 51
|
|
DOSARE - Sambata, 7 mai 2005
OPUS DEI
Benedict al XVI-lea: de la "Mare inchizitor" si "Panzercardinal", la Papa
Alegerea cardinalului Josef Ratzinger drept succesor al lui Ioan Paul al II-lea la Vatican - sub numele de Papa Benedict al XVI-lea - constituie o continuare a liniei conservatoare impusa de Ratzinger timp de peste 20 de ani, ca sef al "Congregatiei Doctrinei Adevarului", succesoarea celebrei "Inchizitii". Liberalismul, secularismul, stiintele moderne primesc o grea lovitura prin promovarea celui care a fost principalul consilier in materie de doctrina catolica al fostului Suveran Pontif, Ioan Paul al II-lea.
In varsta de 78 de ani, Josef Ratzinger a fost timp de 23 de ani arbitrul ultra-conservator in principalele probleme cu care dogma catolica s-a confruntat in societatea moderna: controlul nasterilor, avortul, divortul, homosexualitatea, precum si infailibilitatea Papei. In toate aceste probleme, cardinalul Ratzinger s-a pronuntat de pe pozitii ultra-conservatoare. Ca sef al "Congregatiei Doctrinei Adevarului" - urmasa "Inchizitiei" - Ratzinger a suprimat asa-zisa "teologie a libertatii" din America Latina, a interzis, a cenzurat si chiar a excomunicat preoti catolici cu vederi liberale din Europa si America de Nord, atribuindu-si singur porecla de "mare inchizitor", iar printre catolicii germani pe aceea de "Panzercardinal".
In ajunul alegerii sale ca nou Papa Ratzinger a rostit o predica in care si-a reafirmat convingerile conservatoare si credinta ca toate religiile - in afara celei catolice - sunt "deficiente", denuntand in acelasi timp "dictatura relativismului" din societatea moderna.
Cardinalul Ratzinger si-a construit ascensiunea mai ales pe canale academice. Iar mai tarziu exclusiv in cadrul Curiei Papale de la Vatican. Cu exceptia perioadei cand a servit drept preot la München (1951) si a patru ani petrecuti ca Arhiepiscop de München si Freising (1977-1981), cardinalul Ratzinger nu a avut contacte directe cu enoriasii, cu "vulgul" catolic.
Noul papa ales cu sprijinul "OPUS DEI"
Mass media internationale a ignorat total spiritul "conspirativist" care a condus la alegerea lui Ratzinger drept nou Papa. Preocupata de ritualurile medievale ale alegerii Suveranului Pontif, de comentariile fara sfarsit asupra simbolisticii "fumului alb" si "fumului negru", ori de analizarea superbelor robe de un rosu purpuriu ale cardinalilor, presa a ignorat total - voit sau intamplator - caracterul absolut secret al procedurii de alegere a noului Papa.
In fapt, aproape toti cei 115 cardinali (cu varste de peste 71 de ani), care aveau drept de vot au fost numiti anterior in functie de Iosef Ratzinger. Ratzinger apartine unui mic grup de cardinali care au participat la alegerea celor doi Papi anteriori. Dintre care Ioan Paul I a avut un pontificat extrem de scurt (o luna) si a decedat in conditii dubioase.
Potrivit unor informatii provenind de la Curia Papala, Ratziger se baza pe 50 de voturi sigure inca de la inceputul Conclavului pentru alegerea noului Papa, din totalul necesar de 77 de voturi. Datorita acestui fapt, alti candidati foarte importanti - ca italianul Carlo Maria Martini si un numar de cardinali din America de Sud - nu au mai avut practic nici o sansa.
Controlul Curiei Papale asupra alegerii noului Papa a fost considerabil marit si prin noua metoda de votare introdusa chiar de Papa Ioan al II-lea. Noua metoda de votare stabileste ca, dupa consumarea a 30 de runde, majoritatea simpla este suficienta pentru proclamarea Pontifului, in locul a 2/3 dintre cardinali. Aceasta regula stabileste, in mod evident, candidatii cu sansa a doua si factiunile care ii sustin, eliminand sansa alegerii unui candidat de compromis.
Pe de alta parte, puterile Papei sunt enorme: pontificatul se intinde pe tot restul vietii; decretele Papele sunt privite drept "infailibile"; Papa numeste sau excomunica pe oricine din structura Bisericii Catolice; stabileste singur legile in cadrul Bisericii Catolice.
De fapt, Papa este ultimul mare Suveran spiritual, care este ales si conduce conform mentalitatilor Evului Mediu.
Fiul unui politist german, ajuns "Mare inchizitor"
Iosef Ratzinger s-a nascut in oraselul Marktl am Inn, din Bavaria, in 1927. Era fiul unui politist german. La varsta de 14 ani, Iosef a fost incadrat in unitatile germane. Situatia de fapt impunea Germaniei o mobilizare totala, deoarece al III-lea Reich lupta atunci pe doua fronturi: de Vest si de Est. In momentul acela, relatiile dintre Biserica Catolica din Germania si al III-lea Reich erau reci si distante, deoarece nazisti (NSDAP) interveneau in anumite aspecte ale vietii pe care Biserica Catolica le considera ale sale.
Comandantii germani au inteles insa ca tanarul Iosef Ratzinger dorea sa devina ulterior preot, asa ca el a fost repartizat la o unitate anti-aeriana, care pazea fabrica BMW. La sfarsitul razboiului, Ratzinger se inscrie la facultate si absolva teologia si filosofia. In 1951, Iosef Ratzinger devine ajutor de preot, apoi preot la München.
In 1953, Ratzinger isi da doctoratul in teologie, iar in 1957 - la doar 30 de ani - capata postul de lector pe probleme de teologie fundamentala la Universitatea din München.
Intre anii 1954 si 1981, Ratzinger preda teologia fundamentala, doctrina catolica si istoria doctrinei catolice la mai multe universitati din Germania.
Din aceeasi perioada dateaza si ascensiunea lui Iosef Ratzinger in cadrul ierarhiei catolice, care este inseparabila de apartenenta sa la organizatia "OPUS DEI", cel mai influent grup catolic de orientare conservatoare de la Vatican.
Intre 1962 si 1965, Ratzinger a fost remarcat de "OPUS DEI" - in cursul celui de-al doilea Consiliu al Vaticanului - pentru pozitia sa ultra-conservatoare in materie de doctrina. In martie 1977, cu sprijinul "OPUS DEI", Ratzinger devine arhiepiscop de München si Freising.
Cariera lui Ratzinger devine apoi spectaculoasa. Sustinut de organizatia "OPUS DEI", Ratzinger este numit - doar trei luni mai tarziu - cardinal. Tot prin "OPUS DEI", si in consecinta planurilor anti-comuniste ale organizatiei catolice conservatoare, Ratzinger il cunoaste si devine prieten apropiat al lui Ioan Paul al II-lea.
In 1981, trei ani dupa alegerea sa ca Papa, Ioan Paul al II-lea il cheama la Vatican pe cardinalul Iosef Ratzinger, si il numeste in functia (foarte importanta) de "gardian-sef", in cadrul "Congregatiei Doctrinei Adevarului" si de prim-consilier in materie de dogma catolica.
Astfel, Ratzinger devine cel mai important "cerber" al Vaticanului, in toate problemele ridicate de societatea moderna, fiind artizanul spiritului conservator al pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea. Interesant pentru "traseul ideologic" al lui Ratzinger este un mic detaliu. In 1968, impreuna cu teologul Hans Kung din Tubingen, Ratzinger a propus "masuri coercitive contra punctelor de vedere mai liberale din Biserica Catolica". Potrivit biografilor sai si propriilor memorii, Ratzinger era in 1968, de-a dreptul ingrozit de eruptia revoltelor studentesti de stanga din Occident, si de grevele sindicatelor din aceeasi perioada. Aceste doua fenomene - specifice sfarsitului anilor '60 - au determinat la Ratzinger accentuarea pozitiei de dreapta, a ultra-conservatorismului sau, si a temerii de o "revolutie socialista", care ar putea afecta grav Biserica Catolica.
Ceea ce nu l-a impiedicat pe Ratzinger - ajuns in 1981 in fruntea "Congregatiei Doctrinei Adevarului" - sa impuna "masuri coercitive" contra "teologilor care manifestau spirit critic". Adica, impotriva celor care "carteau" impotriva unor dogme anacronice ale Bisericii Catolice. Printre acestia, s-a numarat si Hans Kung, care - la staruintele lui Iosef Ratzinger - a fost dat afara.
Legaturile lui Ratzinger cu organizatiile catolice "OPUS DEI" si "Comuniune si Libertate"
Noul Papa Benedict al XVI-lea isi datoreaza, in mare masura, ascensiunea fulminanta legaturilor stranse cu doua organizatii catolice conservatoare: "OPUS DEI" si "Comuniune si Libertate". Ambele intens politizate, adversare ale separarii Bisericii de Stat.
"Washington Post" din 21 aprilie a.c. - citand surse din preajma a doi cardinali americani - sustine ca Ratzinger a fost sustinut in alegerea ca Papa de trei membri importanti ai lui "OPUS DEI": cardinalul spaniol Julian Herranz, presedintele "Departamentului pentru interpretarea textelor legislative" de la Vatican; de cardinalul Dario Catrillon Hoyos din Columbia, presedintele "Departamentului pentru alegerea clerului catolic" al Vaticanului; si de cardinalul Alfonso Lopez Trujillo din Columbia, presedintele "Consiliului Pontifical pentru Familie".
"OPUS DEI" s-a aflat si in spatele ratiunilor anti-comuniste care au dus la alegerea Papei Ioan Paul al II-lea. La randul sau, Ioan Paul al II-lea l-a sanctificat pe fondatorul lui "OPUS DEI" Josemaria Escriva. In epoca interbelica, Escriva a fost un fervent sustinator al regimului Franco din Spania, iar despre Hitler a sustinut ca este "salvatorul Bisericii Spaniole", in urma rolului jucat de Führer in razboiul civil din Peninsula Iberica.
Cardinalul Trujillo, ca presedinte al "Consiliului Pontifical al Familiei", a promovat conceptia conservatoare a Vaticanului contra avortului, impotriva contraceptiei, homosexualitatii, masturbarii etc. Pe 14 iunie 2003, intr-un document intitulat "Familia si Viata in Europa", cardinalul Trujillo a solicitat un rol mai mare al Bisericii in politica europeana, argumentand in felul urmator: "Multe propuneri imorale din diverse state ale Europei ar putea fi stopate, in timp util, prin interventia episcopilor".
Trujillo a propus infiintarea unui "observator" al Vaticanului, care "sa monitorizeze atat miscarea apostolica cat si pe politicieni, pentru a oferi informatii despre ei si a-i forma".
"OPUS DEI" este in stransa legatura, in Spania, cu "Partidul Poporului" ale carui origini coboara pana in timupl regimului Franco. Membrii "OPUS DEI" au ocupat, de altfel, pozitii importante in guvernul Partidului Popular condus de Jose Maria Aznar, la putere in Spania pana in martie 2004.
"OPUS DEI" este prezenta si foarte influenta in Statele Unite, prin intermediul Partidului Republican, mai ales a senatorului republican Rick Santorum. Acesta - desi a negat ca ar fi membru al lui "OPUS DEI" - a fost un oaspete proeminent al Congresului care a marcat 100 de ani de la nasterea fondatorului organizatiei, Josemaria Escriva, tinut la Roma in ianuarie 2002. Atunci Santorum a rostit un discurs in care l-a criticat aspru pe fostul presedinte democrat John Kennedy, care declarase ca "apara separarea Bisericii de Stat, si ca nu va permite niciodata Bisericii sa se amestece in deciziile sale politice".
Cealalta organizatie catolica conservatoare, care l-a sustinut pe cardinalul Iosef Ratzinger, a fost "Comuniune si Libertate", foarte influenta in cercurile elitei de afaceri si politice italiene. "Los Angeles Times", din 21 aprilie a.c., nota ca semnul sigur al alegerii lui Ratziger ca nou Papa "a aparut, in februarie 2005, la inmormantarea Monseniorului Luigi Giussani, fondatorul lui "Comuniune si Libertate", la care a participat si primul-ministru Silvio Berlusconi. "Reprezentandu-l pe Papa, Ratzinger a prezidat funeraliile in locul cardinalului Dionigi Tettamanzi, arhiepiscopul de Milano. Asistenta l-a aplaudat furtunos pe Ratzinger, iar la cuvantarea arhiepiscopului Tettamanzi nu a avut nici o reactie", scrie "Los Angeles Times".
Cardinalul Tettamanzi este sustinut de factiunile mai liberale ale Bisericii Catolice. Primirea entuziasta a lui Ratzinger era semnul ca aripa conservatoare a elitei catolice il sustinea ferm, si ca aceasta aripa "facea jocurile" la Vatican, concluziona "Los Angeles Times" la 21 aprilie 2005.
"Comuniune si Libertate" este cunoscuta si prin afacerea "Rocco Buttiglione", un membru al sau, care initial fusese desemnat sa conduca "Oficiul de Justitie si Afaceri Interne" al Uniunii Europene. Numirea lui Buttiglione a fost blocata insa de Parlamentul UE, datorita declaratiei lui Buttiglione potrivit careia "homosexualitatea este un pacat". In politica italiana, Buttiglione este cunoscut pentru opozitia sa la miscarea pentru "dreptul la avort".
Interventia lui Ratzinger in alegerile din SUA, in 2004
Unul din exemplele cele mai elocvente ale amestecului cardinalului Ratzinger in politica il constituie interventia sa in campania electorala din SUA, in 2004. In iunie 2004, Ratzinger a emis un "ghid" de comportament electoral pentru episcopii din Statele Unite, care descuraja orice sprijin pentru candidatul democrat John Kerry, datorita pozitiei acestuia favorabila avorturilor si cercetarii embrionare. Intr-o scrisoare adresata episcopului de Washington, Ratzinger scria: "Un catolic va fi vinovat de colaborarea cu fortele raului, daca sustine un candidat cu o platforma permisiva in materie de avort si eutanasie".
Intr-o caracterizare directa a lui John Kerry, de confesiune catolica, Ratzinger afirma: "Candidatul catolic duce o campanie riguroasa in favoarea avortului si eutanasiei", avertizandu-i astfel pe catolicii americani ca Vaticanul nu sustine aceste puncte de vedere din programul lui John Kerry. Campania din Irak, privita cu mare scepticism la Vatican, l-a obligat insa pe Ratzinger sa-si mai nuanteze unele pozitii. "Nu toate problemele au aceeasi greutate morala, ca avortul si eutanasia", scria Ratzinger. "Putem admite o diversitate de opinii printre catolici pe tema razboiului din Irak sau a aplicarii pedepsei cu moartea, dar nu si pe tema avortului ori eutanasierii", afirma Ratzinger. Ca guvernator al Texasului, reamintim, Bush aprobase 140 de executii capitale.
Cu o luna mai devreme, presedintele Bush vizitase Vaticanul. "Nu toti episcopii americani ma sustin", s-ar fi plans George Bush cardinanlului Angelo Sodano, insarcinatul cu afacerile externe al Sfantului Scaun - sustine publicatia "National Catholic Reporter". Bush a staruit pe langa cardinalul Sodano ca Vaticanul sa exercite presiuni asupra episcopilor americani ca sa-l sustina in campania electorala. Remarcile lui Ratzinger au facut clara pozitia Vaticanului: oricine va vota cu Kerry, "colaboreaza cu fortele Raului". Datorita acestei pozitii, sprijinul catolicilor americani pentru George W. Bush a crescut de la 46% in alegerile din 2000, la 52% in alegerile din 2004.
Papa Benedict al XVI-lea se opune admiterii Turciei in UE
O alta dovada ca Vaticanul face politica, in ciuda unor declaratii oficiale, o reprezinta opozitia Bisericii Catolice la admiterea Turciei in UE.
Intr-un interviu din "Le Figaro", Ratzinger afirma: "In decursul istoriei, Turcia a reprezentat pemanent un alt continent decat Europa. Si a fost intr-un permanent contrast cu Europa. A considera doua continente, atat de diferite, drept identice constituie o mare greseala".
Ratzinger se opune admiterii Turciei in UE - intalnindu-se aici cu presedintele Jacques Chirac (a carui sotie reamintim, este presedinta "OPUS DEI" din Franta) si cu cancelarii Helmuth Kohl si Gerhard Schröder - pe argumentul ca Turcia este o "tara musulmana". Deci ar fi singura tara din UE cu religie oficiala non-crestina.
"Europa are o cultura care ne ofera o identitate comuna crestina. Radacinile care au format Europa sunt cele ale crestinismului", a declarat Ratzinger.
Aceasta perspectiva - considerata drept "sovina" si "anti-musulmana" - sta la baza unor tendinte fasciste, care se manifesta in unele state ale UE, ca Germania, Franta si Olanda.
De ce Benedict al XVI-lea, si nu Ioan Paul al III-lea?
Alegerea cardinalului Iosef Ratzinger ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea a surprins pe multi. Unii se asteptau ca noul Papa sa adopte numele de Ioan Paul al III-lea, in memoria faptului ca a fost atat de aproape de Karol Wojtyla.
Deoarece numele noului Papa are o "semnificatie programatica" vom schita pontificatul predecesorului - Papa Benedict al XV-lea - care a condus Biserca Crestina intre anii 1914 si 1922. Adica in anii dificili ai primului razboi mondial. Benedict al XV-lea a fost adeseori descris drept un "Papa al pacii". Caci, la adapostul neutralitatii Vaticanului din timpul primului razboi mondial, Benedict al XV-lea a incercat permanent in anii de conflict sa puna bazele unei paci intre combatanti: Puterile Centrale si Antanta. Vaticanul nu avea decat de pierdut din groaznicul macel, asa ca era interesat intr-un sfarsit rapid al conflictului. De ambele parti ale baricadei razboiului, se aflau tari cu o numeroasa populatie catolica: Franta de o parte; Germania si Austro-Ungaria de cealalta. Continuarea razboiului - in conceptia lui Benedict al XV-lea - putea conduce la aparitia unei "schisme" in cadrul Biseriii Catolice. Inainte de inceperea razboiului, Vaticanul isi luase o anumita distanta fata de marile puteri. Intre altele, abolise dreptul de veto al Austro-Ungariei, la alegerea Papei.
Giacomo Della Chiesa a devenit Papa Benedict al XV-lea la o luna doar de la declansarea primului razboi mondial. Era un diplomat cu mare experienta. Nascut intr-o familie nobila din Genova, Giacomo Della Chiesa lucrase ani la rand ca diplomat al Vaticanului. A insistat, in mod special, ca Vaticanul sa-si proclame "neutralitatea" in conflict. Apoi a staruit indelung pe langa presedintele SUA, Woodrow Wilson, sa initieze negocieri de pace, cu Puterile Centrale (Germania si Austro-Ungaria). In enciclica "Ad Beatissimi Apostolorum", din 1 noiembrie 1914, Benedict al XV-lea condamna ferm razboiul. Textul enciclicii demonstra ca noul Papa apara ordinea existenta. Noul Papa intelegea perfect ca primul razboi mondial fusese planificat pentru a incepe instalarea in lume a "Noii Ordini Mondiale", si ca Biserica Catolica era grav amenintata.
Aceste lucruri devin extrem de interesante in cazul actualului Papa Benedict al XVI-lea, in preajma a ceea ce unii analisti numesc pregatirile pentru "al patrulea razboi mondial".
In 1914, Benedict al XVI-lea se temea ca razboiul va antrena mari schimbari in raporturile de forte mondiale, ca va aduce in prim plan noi state (URSS), va antrena miscari sociale (bolsevismul, fascismul) si revolutii. Cum s-a si intamplat in Rusia (1917), Germania, Ungaria si Austria, doi ani mai tarziu (1919).
Benedict al XVI-lea privea criza care aparuse in societate, si condusese la razboiul mondial, ca produsul pierderii treptate a credintei si a detasarii omenirii de Biserica. Este exact ceea ce Ratzinger observa in societatea contemporana: pierderea credintei si indepartarea de Biserica, ambele aducatoare de razboi.
Epoca lui Ioan Paul al II-lea a fost marcata de colapsul regimurilor comuniste din Europa de Est, in care Papa a jucat un rol considerabil. Ioan Paul al II-lea s-a asigurat, mai ales, ca miscarea muncitoreasca din Polonia natala va ramane alaturi de Biserica Catolica, si nu se va transforma intr-o miscare socialista independenta, condusa de politicieni verosi, avizi de putere laica.
Ratzinger devine noul Papa Benedict al XVI-lea intr-un cu totul alt context: razboiul din Irak si cele care vor urma, cresterea tensiunii intre marile puteri (intre Statele Unite si Uniunea Europeana, intre China si Japonia, intre Israel si statele arabe etc.), primele efecte ale globalizarii, ca si primele efecte ale incalzirii planetei.
In acest context, Benedict al XVI-lea considera ca este nevoie de o Biserica Catolica puternica. De remarcat ca cel mai cunoscut Benedict din istoria Bisericii Catolice - Benedict de Nursia, intemeietorul Ordinului Benedictin - a fost sanctificat de Papa Paul al VI-lea in 1964.
Noul Papa si valorile conservatoare
Noul Papa, Benedict al XVI-lea, va fi asadar, un aparator al valorilor conservatoare. Care sunt insa aceste valori? In 2004, cardinalul Ratzinger publica "Scrisoare pentru colaborarea barbatilor si femeilor in Biserica si Lume", un document de 37 de pagini, al "Congregatiei Doctrinei Adevarului".
Dupa ce prin diverse decrete cardinalul Ratzinger a denuntat contraceptia si avortul, a confirmat rolul de subordonare al femeii in familie, a denuntat experientele biologice moderne, s-a opus casatoriei preotilor si a anatemizat relatiile homosexuale si masturbarea - scrisoarea defineste rolul femeii in termenii virginitatii, urmate de mariaj, mama cu cat mai multi copii si sprijin moral, in familie, al barbatului. Ratzinger se opune, in principiu, divortului.
In America de Sud, Ratzinger - combatand pe "preotii si teologia libertatii", deoarece unica si adevarata libertate se afla in credinta si in Biserica - l-a excomunicat in 1992 pe Leonardo Boff, cel mai cunoscut teoretician al "teologiei libertatii".
Desi au colaborat strans, Ratzinger nu l-a urmat pe Papa Ioan Paul al II-lea in ceea ce priveste colaborarea Bisericii Catolice cu alte religii. Aceasta apare evident intr-un document numit "Dominus Jesus", din anul 2000, pregatit de Ratzinger pentru "Congregatia Adevarului Credintei". In "Dominus Jesus", Ratzinger sustine rolul suprem al Bisericii Catolice: "Asa cum exista un singur Christos, asa exista un singur trup a lui Christos si o singura logodnica a lui Christos: Biserica Catolica si Apostolica".
"Die Zeit" scria: "Daca citesti scrierile mai vechi ale lui Ratzinger, intreaga filosofie liberala, de la Iluminism incoace, este declarata drept o periculoasa superstitie".
Ratzinger a mai afirmat in acelasi spirit: "Cultura noastra moderna, bazata pe mitul tehnologiei si pe atractia atat de inselatoare a "prosperitatii" artificiale, se hraneste din convingerea ca orice se poate pe lume. Nu este adevarat, nu se poate orice. Aceasta idee incearca, de fapt, sa-l suplineasca pe Dumnezeu!"
Noul Papa Benedict al XVI-lea a criticat si tendintele liberale din Biserica Catolica, care incearca sa reconcilieze catoliicismul cu disputele sociale. In acelasi timp, Papa Benedict al XVI-lea a manifestat receptivitate fata de regimurile autoritare, de "mana forte", si fata de organizatiile religioase de acelasi profil. In 1998, cardinalul Ratzinger a primit la Pamplona (Spania) un important premiu din mana lui Javier Echeveria Rodriguez, conducatorul actual al organizatiei "OPUS DEI".
Vladimir ALEXE
31.9KB
_______________________________________
|
|
