|
|
Dacã întrebãm pe cineva cu cine este prieten si cine îi este prieten ne va rãspunde cã el este prieten cu cei care îi sunt prieteni si cã acestia sunt fie colegi de scoalã, fie de servicii, fie vecini, fie oameni pe care îi cunoaste de mult timp.
Dacã am generaliza, toate aceste categorii de oameni le-am putea numi camarazi de drum, drumul fiind scoala, serviciul, viata…
Analizând putin aceastã prietenie, vedem astfel cã cu cât este mai lung drumul, cu cât sunt mai mari greutãtile de pe drum pe care le înlãturã prietenii împreunã, si cu cât este mai bun scopul urmãrit de drumul comun, cu atât este mai bun prietenul.
Dacã drumul e o scoalã, sau un servicii si scopul cu care se merge pe acel drum nu e bine precizat, fiind când binele, când rãul în realitate, cã în teorie e întotdeauna binele, la fel e si prietenul: când bun, când rãu, când indiferent.
Dacã drumul e calea spre BINE si scopul acelor prieteni e BINELE, prietenul nu poate fi decât bun. Cel mai bun prieten pe care îl poti avea în viatã e cel care are ca scop în viatã binele si face întotdeauna pasi spre realizarea lui. Acest prieten vrând BINELE, îsi vrea binele sãu si al celorlalti, el vrea deci sã iubeascã si sã ajute întotdeauna cu discernãmânt.
El este cel mai bun prieten, de fapt el este un prieten, restul sunt camarazi, colegi de clasã sau de servici etc. dar nu sunt prieteni.
Dacã credem cã ne sunt prieteni cei împreunã cu care facem rãul (furãm, ne îmbãtãm, ne batem…) sau cei cu care suntem mai intimi la un moment dat, cãrora le povestim tot felul de lucruri, cãrora ne jelim, sau le destãinuim confidente, ne înselãm.
Conditia ca cineva sã ne fie prieten cu adevãrat este ca acesta sã aibã ca scop în viatã BINELE (iubirea, dreptatea, frumosul). Doar el ne poate fi prieten. El e prietenul tuturor, el e si prietenul nostru!
Un prieten adevãrat este si va rãmâne întotdeauna un prieten, pentru cã el nu cautã interese de moment, si nu are scopuri mãrunte si trecãtoare ci el cautã întotdeauna binele lui si al celor din jur în aceeasi mãsurã, pentru cã binele lui e binele celor din jur.
Dacã descoperim cã cineva care înainte urmãrea si cãuta sã realizeze binele, acum cautã rãul, el nu ne mai este automat prieten, pentru cã prietenul prin definitie este cel care cautã Binele. Dacã descoperim aceasta sã nu cãdem în tristete, sã nu ne curgã lacrimi pentru cã acestea dacã vin, vin prin explicatia oficialã “am crezut cã îmi era prieten si uite cã nu e� din rãul din noi, din modurile gresite de gândire, din atasamentele si iluziile pe care ni le-am creat singuri.
Cel care gândeste corect nu e trist niciodatã.
Acum dacã ar fi sã mã întrebati pe mine cui îi sunt eu prieten si cine îmi este mie prieten v-as rãspunde cã sunt prieten cu toate fiintele si cã mie îmi sunt prieteni doar aceia care cautã si realizeazã BINELE; sunt prieten cu toatã lumea, dar nu toatã lumea e prietenã cu mine.
As încheia aceastã micã vorbã despre prietenie subliniind necesitatea ca noi sã fim prieteni cu toti cei din jur (sã le vrem binele) dar sã-i considerãm prieteni doar pe cei care cautã si realizeazã binele în viata lor.
Aceastã delimitare între cei cãrora noi le suntem prieteni si cei care ne sunt prieteni este foarte utilã pentru cã pe drumul spiritual avem nevoie de prieteni (de cei care cautã si realizeazã binele) fie ca sprijin, fie ca model pentru noi. Dar sã nu-i confundãm pe acestia cu falsii prieteni: cei pe care îi cunoastem mai bine sau mai rãu, dar care nu au ca scop clar precizat în viatã iubirea, ratiunea, frumosul, dreptatea, libertatea, într-un cuvânt BINELE (dar BINELE adevãrat nu altfel de bine.)
|
|
